Válasszon nyelvet

Orvos és Gazdasági igazgatót keresünk!

  1. La concurs/examen se pot înscrie candidaţii, care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale şi specifice.

     (1) Criterii generale:

  1. a) au domiciliul stabil în România;
  2. b) nu au fost, nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
  3. c) sunt apţi din punct de vedere medical ;
  4. d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.;

           

(2) Criterii specific pentru director medical:

  1. a) sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul  medicină;
  2. b) sunt confirmaţi  cel puţin  medic specialist;
  3. c) au minim 5 ani vechime în specialitatea respectivă.

 

           (2) Criterii specifice pentru directorul financiar contabil:

  1. a) sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic;
  2. b) au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor ;

 

  1. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:
  2. a)  cererea de înscriere;
  3. b)  copie de pe actul de identitate;
  4. c)  copie de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;
  5. d)  curriculum vitae;
  6. e)  adeverinţă care atestă vechimea în muncă sau în specialitatea studiilor, după caz;
  7. g)  cazierul judiciar;
  8. h) declaraţia pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege;
  9. i) adeverinţa medicală care să eteste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului sau de unităţile sanitare abilitate;
  10. j)  proiectul de specialitate.

     (1) Dosarul de înscriere se depune la secretarul comisiei de concurs, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data susţinerii concursului.

    (2) Candidaţii al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestaţie în cel mult 24 de ore de la data comunicării rezultatului verificării. Contestaţia se soluţionează în 24 de ore.

 

  1. Concursul/examenul cuprinde următoarele probe de evaluare:
  2. a) test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului;
  3. b) susţinerea proiectului/lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului;
  4. c) interviul de selecţie.

Probele de evaluare se notează cu note de la 1 la 10.

 

  1. a)  Testul-grilă/lucrarea scrisă se desfăşoară pe durata a cel mult 3 ore

 

  1. b) Candidaţii îşi aleg tema pentru proiectul/lucrarea de specialitate din cele stabilite de comisia de concurs, prin publicaţia de concurs, şi îl depun odată cu înscrierea la concurs.

Proiectul de specialitate trebuie să fie realizat/realizată individual de către candidat, să rezolve problemele solicitate într-un volum de maximum 8-10 pagini tehnoredactate pe calculator cu fonturi de 14 şi trebuie să fie depus la înscriere.

Evaluarea şi susţinerea proiectului de specialitate se fac în plenul comisiei de concurs/examen.

În urma susţinerii orale a proiectului de specialitate, evaluării conţinutului şi a răspunsurilor date la întrebările comisiei de concurs, fiecare membru al comisiei acordă câte o notă. Nota finală, cu două zecimale, este media notelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs.

  1. c) Interviul de selecţie are scopul de a permite membrilor comisiei de concurs/examen să constate, analizând şi rezultatele obţinute la testul-grilă/lucrarea scrisă de verificare a cunoştinţelor şi proiectul/lucrarea de specialitate, dacă respectivul candidat îşi va putea îndeplini obligaţiile în noua funcţie şi dacă este cel mai potrivit pentru acest post din punctul de vedere al experienţei profesionale, aptitudinilor de comunicare, aptitudinilor şi cunoştinţelor manageriale şi ambiţiilor profesionale. Interviul de selecţie se desfăşoară în plenul comisiei de concurs/examen.

 

Tematica şi bibliografia pentru concurs se găseşte pe site-ul spitalului: www. spitalgh.ro

 

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

 

24.02.2022 – 11.03.2022 - între orele 9,00 – 12,00 DEPUNEREA DOSARELOR LA BIROUL     

      RUNOS AL SPITALULUI                              

 

11.03.2022 - ora 13,00 -  AFIŞAREA REZULTATULUI VERIFICĂRII DOSARELOR;

 

14.03.2022 – între orele 9,00-14,00 - DEPUNEREA CONTESTAŢIILOR  PRIVIND     REZULTATUL VERIFICĂRII DOSARELOR;

 

16.02.2022 –ORA 14,00 - AFIŞAREA REZULTATULUI CONTESTAŢIILOR;

 

21.03.2022 – ora  9,00  - PROBA SCRISĂ;

 

      -  ora 13,00 – SUSŢINEREA PROIECTULUI DE SPECIALITATE;

       -  ora  14,00 – INTERVIU  DE  SELECŢIE;

 

21.03.2022 – ora 15,00  -  AFIŞAREA  REZULTATULUI;  

 

22.03.2022 – între orele 8,00 - 12,00 -  DEPUNERE CONTESTAŢIILOR;

 

22.03.2022 -  între orele 12,00 - 15,00    –  SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR;

 

22.03.2022  -  ora 15,00  -  AFIŞAREA REZULTATULUI CONTESTAŢIILOR  ŞI 

 

                                            STABILIREA  CANDIDATULUI  ADMIS;

 

                                                                               

 

Manager,

      Fülöp Enikő             

 

TEME-CADRU

pentru proiectul de specialitate în vederea ocupării funcţiei de director medical

 

  1. Îmbunătăţirea structurii şi organizării spitalului
  2. Schimbarea profilului unui spital cu performanţe nesatisfăcătoare
  3. Îmbunătăţirea managementului resurselor umane
  4. Evaluarea serviciilor de sănătate furnizate de spital
  5. Îmbunătăţirea performanţei spitalului
  6. Evaluarea spitalului din punct de vedere al calităţii



STRUCTURA PROIECTULUI DE SPECIALITATE

Candidaţii aleg una din temele cadru afişate şi dezvoltă un proiect de management, realizat individual, pentru proiectul/lucrarea de specialitate din cele stabilite de comisia de concurs, prin publicaţia de concurs, şi îl depun odată cu înscrierea la concurs.

într-un volum de maximum 8-10 pagini tehnoredactate pe calculator cu fonturi de 14, la un rand, conform structurii propuse mai jos: 

 

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului;
  2. Analiza SWOT a spitalului: puncte forte, puncte slabe, oportunitati şi amenintări;
  3. ldentificarea problemelor critice;
  4. Selecţionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute;
  5. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritară identificată:

1.Scop;

2.Obiective - indicatori;

3.Activităti:

a)definire;

b)încadrare în timp - grafic Gantt;

c)resurse necesare - umane, materiale, financiare;

  1. d) responsabilităti;
  2. Rezultate aşteptate;
  3. Monitorizare - indicatori;
  4. Evaluare - indicatori.

 

Grila de evaluare proiect de specialitate

Punctaj maxim

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului - 2,5 p
  2. Analiza SWOT a spitalului – 1 p
  3. ldentificarea problemelor critice – 2 p
  4. Selectionarea unei probleme critice – 1 p
  5. Dezvoltarea proiectului pe problema prioritara - 2,5 p

- scop - 0,25 p

- obiective - 0,25 p

- definire activităţi – 1 p.

- rezultate - 0,5 p

- monitorizare indicatori - 0,5 p

  1. Redactarea proiectului - 1 p

- scris cu font 14 - 0,25 p

- distanta dintre rânduri este  - 0,25 p

- numărul de pagini este 8-10 - 0,50 p



TEME-CADRU

pentru proiectul de specialitate în vederea ocupării funcţiei de director financiar-contabil

 

  1. Analiza situaţiei economice-financiare a spitalului
    2.  Fundamentarea bugetului de venituri si cheltuieli în vederea eficienţizării activităţii spitalului
    3.  Creşterea eficienţei economico-financiare a spitalului.
  2. Managementul calităţii – element prioritar de creştere a performanţei spitalului.
  3. Strategia managementului în domeniul achiziţiilor.
  4. Strategia managementului în activitatea de investiţii

 

STRUCTURA PROIECTULUI DE SPECIALITATE

Candidaţii aleg una din temele cadru afişate şi dezvoltă un proiect de management, realizat individual, pentru proiectul/lucrarea de specialitate din cele stabilite de comisia de concurs, prin publicaţia de concurs, şi îl depun odată cu înscrierea la concurs.

într-un volum de maximum 10 pagini tehnoredactate pe calculator cu fonturi de 12, la un rand, conform structurii propuse mai jos: 

 

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului;
  2. Analiza SWOT a spitalului: puncte forte, puncte slabe, oportunitati şi amenintări;
  3. ldentificarea problemelor critice;
  4. Selecţionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute;
  5. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritară identificată:

1.Scop;

2.Obiective - indicatori;

3.Activităti:

a)definire;

b)încadrare în timp - grafic Gantt;

c)resurse necesare - umane, materiale, financiare;

  1. d) responsabilităti;
  2. Rezultate aşteptate;
  3. Monitorizare - indicatori;
  4. Evaluare - indicatori.

Grila de evaluare proiect de specialitate

Punctaj maxim

  1. Descrierea situaţiei actuale a spitalului - 2 p
  2. Analiza SWOT a spitalului – 1,25 p
  3. ldentificarea problemelor critice – 2,25 p
  4. Selectionarea unei probleme critice – 1 p
  5. Dezvoltarea proiectului pe problema prioritara - 3,5 p

- scop - 0,50 p

- obiective - 0,50 p

- definire activităţi – 1 p.

- rezultate - 0,75 p

- monitorizare indicatori - 0,75 p

Manager,

Fülöp Enikő

 

BIBLIOGRAFIE

pentru ocuparea functiei de director medical

 

  1. LEGEA  nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicată,           cu modificarile si completarile ulterioare;

 

  1. ORDINUL nr. 921 din 27 iulie 2006

pentru stabilirea atributiilor comitetului director din cadrul spitalului public;

 

  1. ORDINUL nr. 914 din 26 iulie 2006

pentru aprobarea normelor privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un spital in vederea obtinerii autorizatiei sanitare de functionare;

 

  1. ORDINUL nr. 870 din 1 iulie 2004

pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare;

 

  1. ORDINUL nr. 961 din 19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare;

 

  1. LEGEA nr. 53 din 24 ianuarie 2003

CODUL MUNCII- Republicare, cu modificarile si completarile ulterioare;

 

  1. ORDINUL nr. 1101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare

 

  1. LEGEA nr. 346 din 5 iunie 2002 privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare;


Manager,

Fülöp Enikő

 

BIBLIOGRAFIE

pentru ocuparea funcţiei de director financiar-contabil



  1. LEGEA  nr. 95 din 14 aprilie 2006, privind reforma în domeniul sănătăţii,republicată, Titlul VII –spitalele, cu modificările şi completările ulterioare;

2.LEGEA nr. 53 din 24 ianuarie 2003 CODUL MUNCII, cu modificarile si completarile ulterioare;

  1. LEGEA nr. 500 din 11 iulie 2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare
  2. ORDINUL nr. 1792 din 24 decembrie 2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale;
  3. LEGEA contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. HOTĂRÂRE nr. 696 din 26 iunie 2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive  în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022;
  5. ORDIN NR. 1.068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022;
  6. ORDINUL nr. 858 din 6 septembrie 2012, privind stabilirea modalităţii de transmitere şi raportare a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli în vederea monitorizării cheltuielilor spitalelor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. LEGEA nr. 273/2006, privind finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea 227/2015) cu completările şi modificările ulterioare;
  9. ORDINUL 414 din 17 aprilie 2006, pentru aprobarea reglementărilor contabile specifice domeniului sanitar,  cu modificările şi completările ulterioare;
  10. ORDINUL nr. 1.043 din 16 iulie 2010, privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public;
  11. 13. ORDINUL nr. 446/2017 privind aprobarea Standardelor, Procedurii şi metodologiei de evaluare şi acreditare a spitalelor;
  12. ORDINUL nr. 148/2020 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind desfăşurarea etapei de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi;
  13. HOTĂRÂREA nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 cu completările și modificările ulterioare;
  14. Legislația privind accesarea și gestionarea financiară a Fondurilor Europene.

 

Manager,

Fülöp Enikő

Search