Selectați limba dvs

Angajăm REFERENT DE SPECIALITATE la Compartimentul Relații cu publicul

SPITALUL MUNICIPAL GHEORGHENI

ORGANIZEAZĂ CONCURS

în conformitate cu Regulamentul cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual completat prin Hotărârea nr. 427/ 2015

 

pentru ocuparea a postului  vacant

 de  REFERENT DE SPECIALITATE

la Compartimentul Relații cu Publicul

 

Pentru a participa la concursul organizat, candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: 

  1. îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării profesiei în România; 
  2. are capacitate deplină de exerciţiu; 
  3. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată de medicul  de familie sau medicul de specialitate medicina muncii; 
  4. nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie;
  5. are studii superioare în domeniul: științe ale comunicării;
  6. are diploma/certificate de absolvire în Managamentul calității în spitale;

    

În vederea participării la concurs, până la data de 21.04.2022  candidaţii depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu: 

  1. copia actului de identitate; 
  2. formularul de înscriere  ; 
  3. diplomele de studii
  4. copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate; 
  5. cazierul judiciar; 
  6. adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; 

 

Calendarul concursului:

05.04.2022 – 21.04.2022 , între orele 8,00 – 12,00  - depunerea dosarelor de concurs  la biroul RUNOS al spitalului;

26.04.2022 – ora 14,00 - afişarea rezultatului selectării dosarelor la avizierul principal al spitalului, cu menţiunea „admis” sau „respins”;

27.04.2022 –  depunerea contestaţiilor privind dosarele respinse;

29.04.2022 -  ora 14,00 – comunicarea rezultatelor contestaţiilor ;

02.05.2022 -  ora 10,00 – susţinerea probei scrise ;  

02.05.2022 -  ora 14,00 - afişarea rezultatului probei scrise;

03.05.2022 -  depunerea contestaţiilor privind rezultatul probei practice;

04.05.2022 -  ora 14,00 – afişarea rezultatului contestaţiilor;

05.05.2022  -   ora 10,00 -  interviu/ proba practică;

05.05.2022 –   ora 14,00 – afişarea rezultatului interviului/ probei practice;

06.05.2022 –   depunerea  contestaţiilor privind proba interviu;

09.05.2022 –   ora 12,00  afişarea rezultatului contestaţiilor;

09.05.2022 –  ora 13,00 – afişarea Rezultatului final 

Concursul constă în proba scrisă şi interviu.

Proba scrisă se stabileşte pe baza bibliografiei de concurs, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului pentru care se organizează concursul. 

Cu 30 de minute înainte de începerea probei  se va face apelul nominal al candidaţilor, în vederea îndeplinirii formalităţilor prealabile, respectiv verificarea identităţii. Verificarea identităţii candidaţilor se face numai pe baza buletinului de identitate sau a cărţii de identitate. După verificarea identităţii candidaţilor, ieşirea din sală a acestora atrage eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care aceştia pot fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigură supravegherea. Durata probei se stabileşte de comisia de concurs în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate a probei.

Interviul se susţine, de regulă, nu mai târziu de două zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. Comisia de concurs stabileşte planul de interviu în care vor fi evaluate abilităţi şi cunoştinţe impuse de post, capacitatea de analiză şi sinteză, motivaţia candidatului. La finalizarea concursului se întocmeşte un proces-verbal care să conţină modul de desfăşurare a concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi, semnat de membrii comisiei de concurs. 

Sunt declaraţi admişi candidaţii care au promovat cele două probe, şi care au obţinut cel puţin 50 de puncte la fiecare probă. Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea probei practice.

Probele se susţin în limba română.

Bibliografie:

  1. LEGEA 46 DIN 2003 actualizata la data de 10.01.2019- legea pacientului
  2. LEGEA nr. 185/2017 din 24 iulie 2017 - managementul calităţii serviciilor de sănătate
  3. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 
  4. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare 
  5. Legea nr. 544/2001 privind liberul accesul la informaţiile de interes public, actualizat
  6. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  7. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Manager,

Fülöp Enikő

Search